Al. Florin Ţene: „Cărticica de dat în leagăn gândul“
Era o vară toridă de juca căldura în aer. Ziua era lungă “cât o zi de post”. Stăteam tolănit pe iarbă cu o
carte de poezii scrise de prietenul meu, Eminescu, cel cu care copilărisem, mai ieri, la Ipoteşti.
Când am început să citesc, iarba din curtea casei îmi ajungea la bărbie. Stelele coborâseră în jurul meu şi ziua era luminoasă ca o scenă pe care se juca, în dramatizare proprie, poemul “Luceafărul”.
Simţeam că devenisem altceva, un fel de trup cu multe pagini. O carte despre mine.
- Chiar o carte eşti. Mi-a şoptit firul de iarbă ce îmi ajunsese, deja, la buze.
- Repede mai creşti, fir de iarbă!
- De-alaltăieri tot cresc, îmi foşneşte iarba pe la buzele ce aud cântecul de creştere al acesteia.
De când tot citesc în ograda părintească urechile mele văd tot ce mişcă, ochii aud culorile, iar nasul simte orice mişcare a cuvintelor scrise pe paginile trupului meu. Simţeam că sunt o carte despre prietenul meu Mihai>>>>>>>
Entry Filed under: creatii. .
_________________________________
Trackback this post