„Riţa, veveriţa“
“O veveriţă, pe nume Riţa, săturându-se de malul acesta al lacului din parc, se rugă de lebăda Leda să o treacă dincolo. Cum? Pe spate, ca pe o punte de corabie. Lebăda se lăsă convinsă şi Riţa sări pe spatele ei, între cele două aripi. Corabia porni. Dar, fiindcă lebedele sunt foarte frumoase, dar şi foarte proaste, ele promit şi uită, promit şi se răzgândesc. La mijlocul lacului ea încetă să mai înainteze, zicând:”Despre mine s-au scris o mulţime de poezii, vreau să-mi reciţi câteva din ele!” Veveriţa Riţa ştia multe, dar de poezii habar nu avea. Ambele maluri erau foarte departe, ea de înotat nu ştia, iar lebăda dădea semne de somn şi noapte bună. Atunci ce se gândi…
Entry Filed under: creatii. .
_________________________________
Trackback this post