CĂRTICICA ROMÂNEASCĂ DE COPII

„A fost odată un sultan care era foarte admirat şi temut de poporul său. Avea un măgar care îl iubea ca nimeni altul. Într-o zi, fumul măriri urcându-i-se la nas, sultanul acela îl lovi peste frunte pe măgarul său şi-i spuse batjocoritor: „măgarule!” Atâta i-a trebuit acestuia.S-a întors (…) şi a plecat afară din cetate, în pustiu. A doua zi oştile sultanului pierdură o mare bătălie, a treia zi fu trădat de propri săi sfetnici, după o săptămână fratele său, care îi luă tronul, îi scoase amândoi ochii. Aşa era pe atunci obiceiul la curţile marilor sultani. Orb şi părăsit de toată lumea fostul sultan ieşi noaptea din cetate ca un cerşetor de rând. Era condamnat la moarte, pradă pustiului şi hienelor. Dar la poartă simţi că cineva îl aşteaptă. „Cine eşti?” întrebă nenorocitul de sultan. „Cine să fie?se auzi de aproape. Măgarul. Măgarul tău!”